2023: Cine este vinovat dacă pasagerii nu poartă centura de siguranță?

Autor: Radu Țuțulan 23 aug. 2023 Știri auto

Toți ocupanții unui vehicul sunt obligați să poarte dispozitivele de protecție cu care e dotată mașina, legea stabilind cine este vinovat dacă pasagerii nu poartă centura de siguranță și în ce condiții scapă șoferul de amendă.

Toți cei care călătoresc cu mașina trebuie să știe că sunt obligați să poarte centura de siguranță. Indiferent că sunt la volan, pe scaunul din dreapta sau pe bancheta din spate. Nu doar că le protejează viața, în cazul unui accident, dar și portofelul în cazul unui control în trafic.

Cine este vinovat dacă pasagerii nu poartă centura de siguranță

Este de datoria șoferului să informeze pe toți cei care urcă în mașină despre obligativitatea de a purta centura de siguranță. În cazul unui accident rutier produs din vina conducătorului auto, în care pasagerii aflați în mașina sa au fost răniți, acesta va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă. Iar dacă se ajunge în instanță, judecătorul va ține cont dacă șoferul i-a informat despre purtarea centurii.

Dar, în cazul unui control în trafic, poliția va sancționa fiecare pasager care nu poartă centură. În acest caz, vinovat este doar cel care nu respectă obligația legală, indiferent că a fost informat de șofer sau nu.

Amenda pentru pasagerii care nu poartă centura este cuprinsă între 290 lei și 435 lei. Aceasta este valabilă atât pentru cei care stau pe scaunul din dreapta, cât și pentru ocupanții din spate. Sancțiunea va fi plătită de pasagerul care nu s-a conformat.

Așadar, în condițiile în care conducătorul auto respectă legea și doar pasagerii nu poartă centura de siguranță, șoferul scapă de amendă.

Istoria centurii de siguranță

Centura de siguranță în trei puncte, așa cum o cunoaștem astăzi, a salvat milioane de vieți de-a lungul a peste 60 de ani de existență. Acest dispozitiv a fost inclus în dotarea standard a mașinilor Volvo în 1959. De atunci, toți producătorii auto au adoptat acest sistem de siguranță.

Cu timpul, centura a devenit obligatorie în majoritatea țărilor din lume, salvând milioane de vieți.

Centura de siguranță în trei puncte, așa cum este ea cunoscută astăzi, ține ocupanții lipiți de scaun în cazul unui accident. Și îi ferește, totodată, de riscul de a fi aruncați în afara mașinii în momentul impactului.

De asemenea, dată fiind construcția, ea va dispersa șocul impactului pe cutia toracică, micșorând forța de impact resimțită.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide